Cărţile vieţii

Nicolae BÂRNA, "Dan Perşa loveşte din nou"

Cultura, Numarul 22 / 2009 (226) * Joi 4 Iunie

"Loveste" in sensul cel mai fericit, adica ne da, din nou, o carte foarte buna. Cine va fi citit, gustat si pretuit la adevarata lui valoare - mai mult decat remarcabilă, ca sa nu spunem exceptională - romanul "Vestitorul" (...) nu va fi deloc, dar deloc surprins de excelenta celei mai recente aparitii semnate de acelasi autor, Dan Persa.

Potential savuroasa - si in orice caz copioasa - ar fi si o eventuala lectura critica aprofundata, descriptiv-analitica si interpretativa, de care romanul va avea cu siguranta parte, probabil ca de indata ce va fi "recunoscut" indeobste ca o carte importanta. Adica peste nu multa vreme, putem banui. Din posibilele fise ori notatii razlete care ar putea alimenta ori structura o asemenea exegeza aprofundata, voi pomeni cateva, de-a valma, cateva care n-ar trebui ocolite, oricare ar fi traseul analizei: profunda interogatie existentiala; sondarea transcendentului; aprehandarea transcendentei goale; non-finitudinea vietii; simbolurile turnului si fluviului; humorul si pitorescul manipulate ca factori de gravitate; dinamica ingemanarii concretului cu abstractiunea. Li s-ar adauga un alai impresionant de citate si fragmente cu deosebire graitoare, de o suculenta rara si de un haz nebun, dar si de o adancime ideatica si de o percutanta expresiva cum rareori poti intalni. 

---------------------------------------------------------------  

Tudorel URIAN, "Parfum de secol XVII"

România literară, nr.24 2009

Se poate spune că Dan Perşa parodiază scrierile cronicarilor medievali aşa cum Cervantes a parodiat romanele cavalereşti. Romanul său poate fi citit în cheie ironică şi chiar postmodernă, dar poate la fel de bine să facă deliciul unui cititor "inocent", convins că citeşte un roman istoric în adevăratul înţeles al cuvântului. 

---------------------------------------------------------------  

Adrian JICU, "Un prozator important"

Contemporanul, noiembrie 2009

Episoadele narative sunt înţesate de o simbolistică mustindă, care dă o altă dimensiune cărţii. Se poate vorbi chiar de un caracter ezoteric al cărţii, mărturie stând vizionarismul şi puterea imaginativă a unora dintre paginile romanului. Imaginea turnului din visul lui Ştefan, precum şi viziunile lui Brâncoveanu şi a vizitiului său, Gheorghie, dezvăluie existenţa a două universuri paralele: Realia, care păstrează aparenţa istoricităţii, şi Utopia, către care aspiră unele dintre personaje. Nu întâmplător, în capitolul final, Ştefan, Matei şi Scribul, cele trei personaje, care fuseseră vremelnic şi naratori, se întâlnesc şi purced în căutarea "veşnicii tinereţi şi a vieţii fără sfârşit". Aventura lor mixează în manieră postmodernistă elemente din structura basmului cu elemente religioase şi fantaste. Primul Cer la care ajung cei trei poate trimite în egală măsură la Divina Comedie, la Tinereţe fără de bătrâneţe... sau la Asfinţitul Crailor. Dan Perşa realizează astfel saltul de la întâmplare la sensul ei, mutând accentul pe valoarea simbolică a vieţii. O face însă cu sprinteneală, într-un ritm viu, căruia limbajul hâtru şi joaca narativă îi asigură verosimilitate şi consistenţă.

---------------------------------------------------------------  

Constantin DRAM

Convorbiri literare, mai 2009

În oricare dintre secvente mai presus de orice e inventivitatea unui autor care construieste, este spumos, face asociatii multiple trimite spre serii sinonimice aiuritoare ce au darul de a fixa o lume necunoscută cititorului de veac XXI, oferă detalii si explicatii neasteptate, îmbină gravitatea expunerii cu un umor ce nu s-ar lăsa perceput într-un alt context, joacă pe multiple paliere, unele explicabile într-un întîrziat cod postmodernist, altele tinînd de o disponibilitate ludică nepotolită (personajul narator, un fel de Baudolino adaptat spatiului valahic, are plăceri mult gustate de unii bărbati în veacul lui Pericle, ca si astăzi).

Importantă e însă povestea; ea se constituie într-un fel de motor de căutare ce activează mereu un text foarte bine scris, text ce demonstrează, încă o dată, că Dan Persa este unul dintre cei mai valorosi prozatori ai momentului. Cît despre poveste, semnificatiile ei sînt degajate si de finalul ce alunecă spre basm si mitizare, reinvestind o parte dintre personaje cu posibilitatea de a privi/ construi la nesfîrsit povesti, după logica unui elixir al tineretii eterne.

---------------------------------------------------------------  

Gabriela GHEORGHISOR

iulie 2009, in Dilemateca

Romanul lui Dan Persa reprezinta un "imn" inchinat vietii, cu toate frumusetile si mizeriile sale omenesti, prea omenesti, dar si o "poezie" a desertaciunii, extrasa direct din Eclesiast (in ciuda umorului care invioreaza multe pagini). Vesele si triste, Cartile vietii reconfirma ingeniozitatea autorului, un prozator inzestrat cu fantezie, inteligenta narativa si virtuozitate stilistica.

---------------------------------------------------------------  

Octavia SOVIANY

16-31 iulie 2009, în Tribuna

Asemenea jocuri intertextuale nu sunt însă, în cazul lui Dan Perşa, nici pur ludice şi nici gratuite: cu ajutorul lor, romancierul izbuteşte să pună semnul unei depline egalităţi între istorie şi literatură, demonstrând că totul, dar absolut totul, e numai poveste. Iar lumea, cu oamenii şi cu destinul lor, opera unui povestaş divin care compune, recurgând la inepuizabile energii creative, cărţile vieţilor şi ale morţilor noastre, căci a fi nu înseamnă de fapt decât a fi povestit.

Acesta pare să fie tâlcul mai profund al romanului lui Dan Perşa, pe care scriitorul îl diseminează în savuroase pagini de istorie levantină, care vizează cea mai înaltă performanţă stilistică. Fără a arhaiza excesiv, autorul scrie colorat, adeseori cu umor, dovedindu-se perfect stăpân pe mijloacele sale şi realizând un roman cu adevărat exemplar şi din punctul de vedere al scriiturii.

Odată cu Cărţile vieţii, el ne dă certitudinea unui prozator de mare calibru, care stăpâneşte aproape la perfecţiune lecţia ficţiunii postmoderniste.

---------------------------------------------------------------  

Horia GÂRBEA

Saptamana financiara, 21 august 2009

https://www.sfin.ro/articol_17334/vietile_carturarilor_si_cartile_vietii.html

Romanele lui Dan Perşa sunt derutante, alunecoase, surprinzătoare. Ele îmbină realul şi fantasticul în chip ingenios, se întorc într-un trecut pe care din istorie îl ştiam altfel sau privesc spre un viitor pe care îl anticipează într-un mod cu totul neconvenţional. "Cărţile vieţii", romanul recent apărut la Editura Cartea Românească, se înscrie în această formulă, fiind însă diferit de cele anterioare şi prin subiect, şi prin tratarea lui. Ar putea părea şi este într-un fel un roman istoric, din moment ce personajele principale sunt Stolni-cul Cantacuzino şi fiul său Ştefan, Şerban Cantacuzino şi Constantin Brâncoveanu (Costadin scrie Dan Perşa). Acţiunea se petrece în timpul vieţii acestora, iar capitolele sunt fragmente de biografii ale celor menţionaţi, ca şi ale altora. Dar ce fel de biografii? Într-un mod foarte subtil, Dan Perşa combină traseul vieţilor personajelor lui cunoscut prin istorie cu amănunte ipotetice ce s-ar zice că romanţează istoria, dar şi cu altele care sunt vădit imposibile în sensul unei relatări fie şi romanţate, ci trec în fantastic.

---------------------------------------------------------------  

Remus V. GIORGIONI 

Titlul cărţii, deconcertează (eu ştiam de o singură "Carte a Vieţii", supranumită şi Cartea Cărţilor), dar pe măsură ce te adânceşti în conţinutul ei îţi dai seama că ai în faţă, nu o cronică istorică romanţată, de pe vremea Cantacuzinilor - şi a Brâncovenilor - ci un roman total care "tratează" despre viaţă, moarte şi idealuri, aspiraţiile dintotdeauna ale sufletului uman, raportate, nu atât la o epocă istorică, cât la un timp/ţinut legendar.

--------------------------------------------------------------- 

Viorica RĂDUŢĂ 

Lumea creată în tomul de faţă se dezvăluie în iluzia de optică din Alice... acum autohtonă foarte. Hazul iese din intertexte, prin urmare, aşa cum ţâşneşte nestingherit şi din momente verosimile, chiar şi cele de luptă (încolţirea lui Brâncoveanu, scăpat de propria lăcomie, e remarcabilă), din dandysmul unui Bălăceanu, din folosirea unui "reflector" ca Matei, din mutarea în basm a bucăţii de istorie românească, în fine, din limbajul ceremonios în situaţii nepotrivite şi din magica lentoare a epicii de sub frazele asemenea.

---------------------------------------------------------------

Bogdan ROMANIUC, "Omul ca limbaj"

Suplimentul de cultură, Nr. 228, 16-22 Mai 2009

"Limbajul universal este omul", acesta este mesajul ultimului roman al lui Dan Perşa, Cartile vietii, o carte care, pornind de la un model clasic, Biblia, ne poarta prin istoria secolului al XVIII-lea si incearca sa ne convinga ca omul si limbajul sint unul si acelasi lucru. Demersul lui Dan Perşa ne trimite cu gindul la Wittgesnstein si la a sa filosofie a limbajului. "Limitele limbajului meu, afirma Wittgenstein, sint limitele lumii mele", iar expresia "lume a mea" sugereaza in acest caz o diversitate de lumi. Omul produce in sine mai multe limbaje. In cazul unui scriitor fiecare dintre aceste limbaje poate da nastere unui personaj cu o identitate proprie. Omul, mai spune Wittgenstein, are capacitatea de a construi limbaje prin care poate exprima aproape orice sens. De multe ori insa, el nu-si da seama de ceea ce semnifica fiecare cuvint. Pentru muzicieni, limbajul universal este muzica, pentru matematicieni, matematica, pentru un poet limbajul universal este cuvintul, iar pentru un actor, limbajul teatral sau al semnului teatral.